Puterea din spatele puterii! MIHAIL IVAN: ”Noi ne alegem părinții!”
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Exclusiv » Raluca Pastramă îl ”bântuie” pe Pepe și la trei ani de la divorţ. Am aflat ce se întâmplă, de fapt, între ei

Raluca Pastramă îl ”bântuie” pe Pepe și la trei ani de la divorţ. Am aflat ce se întâmplă, de fapt, între ei

De: Diana Măcică 10/09/2024 | 23:40

Pepe și Raluca Pastramă sunt într-un război ținut departe de ochii curioșilor. Asta până acum. 😉😉 Cei doi foști soți nu se înțeleg sub nicio formă, iar cele care au, momentan, “de tras” sunt fiicele lor. CANCAN.RO are informații exclusive despre modalitatea prin care Raluca îl ține “din scurt” pe cântăreț prin copii și vi le prezintă în cele ce urmează!

Cuplul a fost căsătorit vreme de câțiva ani și, la un moment dat, a luat pe toată lumea prin surprindere anunțând că a divorțat. De atunci și până acum nu s-a aflat motivul care a fost în spatele separării, însă din informațiile care au ieșit la iveală în ultima vreme și conform “săgeților” lui Pepe e foarte simplu de dedus: Raluca Pastramă l-ar fi înșelat cu unul dintre prietenii lui, iar el ar fi aflat după ce s-a uitat pe camerele de supraveghere ale grădiniței administrate de femeie.

(NU RATA: Cum mențin Pepe și Yasmin Ody flacăra pasiunii vie, cu 3 copii în casă: ”Considerăm că așa e normal!”)

Fosta soție a cântărețului n-a ieșit până acum în public să-și spună partea de poveste și nici n-a dezmințit informațiile. Însă sursele CANCAN.RO susțin că Raluca Pastramă a apelat la alte tertipuri, iar la mijloc au căzut cele două fete concepute în timpul căsniciei cu Pepe. 

Fiicele lui Pepe și ale Ralucăi Pastramă locuiesc alături de tatăl lor / (Sursa: Instagram)

Răzbunarea fostei

De circa un an de zile, Rosa și Maria locuiesc alături de tatăl lor, alegând să meargă doar în vizită la mamă. De atunci, conform surselor noastre, Raluca Pastramă “îl chinuie” pe Pepe! Pentru orice decizie, cântărețul are nevoie de acordul semnat al mamei, lucru pe care, de fiecare dată, Raluca l-ar cam amâna.
Surse din anturajul celor doi susțin că femeia trage de timp, scuzându-se că este ocupată cu fiica din relația cu Ibrahim, ultimul partener al ei. Bine, fetița ar sta și ea, precum primele două, mai mult pe la tată, dar asta e altă discuție.
De fapt, cu tot iureșul, Raluca ar vrea doar să-i spună bețe-n roate lui Pepe cu atât mai mult cu cât, în ultima vreme, Pepe s-a împrietenit cu bărbatul mai sus menționat. Iar acesta situație nu-i este deloc comodă Ralucăi. Colac peste pupăză, această răzbunare cu “ia hârtia semnată, nu e hârtia semnată” se mai întâmplă și pentru că, spun sursele CANCAN.RO, din punctul Ralucăi Pastramă de vedere, Pepe ar vrea să-i strice imaginea în spațiul public.🤨🤨

Raluca Pastramă nu se înțelege deloc cu Pepe, fostul soț / (Sursa: Instagram)

(VEZI ȘI: Nici canicula nu l-a oprit pe Pepe! 🤪🤪 Soția tinerică l-a băgat în ședință, așa că…)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. A intrat în presă în anul 2021 lucrând ca reporter/redactor pentru Antena Stars, post de televiziune aparținător al trustului media Intact. Pasionată de astrologie și horoscop, citeste mai mult
Parteneri
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei...
Fostul iubit al Mădălinei Ghenea a sărit în apărarea Simonei Halep! „E ciudat ce s-a întâmplat”
Fostul iubit al Mădălinei Ghenea a sărit în apărarea Simonei Halep! „E ciudat ce s-a...
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Coincidențele stranii dintre Andreea Bălan și Andreea Antonescu, care au devenit ca două străine. Săndel Bălan: „Nimic nu e întâmplător în viață”
Coincidențele stranii dintre Andreea Bălan și Andreea Antonescu, care au devenit ca două străine. Săndel...
Niculina Stoican, în doliu! Interpreta de muzică populară suferă cumpli de când a aflat
Niculina Stoican, în doliu! Interpreta de muzică populară suferă cumpli de când a aflat
Șoșoacă, în Parlamentul European: „Dumnezeu nu e vaccinat, în România 88% nu sunt vaccinaţi”. I-au tăiat microfonul
Șoșoacă, în Parlamentul European: „Dumnezeu nu e vaccinat, în România 88% nu sunt vaccinaţi”. I-au...
Crin Antonescu, atac la Iohannis și conducerea PNL: Un grup de nevertebrate politic, orice vot pentru Ciucă este unul pentru Iohannis
Crin Antonescu, atac la Iohannis și conducerea PNL: Un grup de nevertebrate politic, orice vot...
Compania ce patentează motorul în 6 timpi. Cum ar putea schimba industria auto?
Compania ce patentează motorul în 6 timpi. Cum ar putea schimba industria auto?
Ce pensie are Adriana Iliescu după recalculare. Cea mai vârstnică mamă din România își întreține fiica, studentă la două facultăți
Ce pensie are Adriana Iliescu după recalculare. Cea mai vârstnică mamă din România își întreține...
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață...
VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”
VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe...
Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”
Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Review HUAWEI Watch GT 5: Smartwatch elegant cu tastatură integrată și sistemul inovator TruSense
Review HUAWEI Watch GT 5: Smartwatch elegant cu tastatură integrată și sistemul inovator TruSense
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Marele prezentator de la noi și-a înșelat soția cu care are doi copii! A fost prins în fapt și a recunoscut: „Am zis că mor. Am sunat-o și...”
Marele prezentator de la noi și-a înșelat soția cu care are doi copii! A fost...
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa...
Fructul al cărui preț a scăzut în plin sezon de toamnă. Este la mare căutare de către români, chiar dacă este considerat vedeta verii
Fructul al cărui preț a scăzut în plin sezon de toamnă. Este la mare căutare...
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează...
10 ani de închisoare, este scandalul momentului în showbizul românesc
10 ani de închisoare, este scandalul momentului în showbizul românesc
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu...
Om de afaceri israelian, acuzat că a conspirat cu Iranul pentru a-i asasina pe Netanyahu şi pe alţi oficiali de rang înalt
Om de afaceri israelian, acuzat că a conspirat cu Iranul pentru a-i asasina pe Netanyahu...
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi,...
Veste mare de la Buckingham. Kate se va transforma total
Veste mare de la Buckingham. Kate se va transforma total
Aceștia sunt pensionarii din România cărora li se vor MĂRI pensiile din nou. Documentul este la Guvern
Aceștia sunt pensionarii din România cărora li se vor MĂRI pensiile din nou. Documentul este...
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis...
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa,...
Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi:
Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut...
Acesta este cel mai periculos aeroport din lume. Doar 50 de piloți sunt capabili să aterizeze pe el, condițiile sunt un coșmar pentru avioane
Acesta este cel mai periculos aeroport din lume. Doar 50 de piloți sunt capabili să...
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an mai devreme
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an mai devreme
Teo Trandafir a vorbit despre experiențele sale în dragoste. Ce condiție trebuie să îndeplinească obligatoriu viitorul soț
Teo Trandafir a vorbit despre experiențele sale în dragoste. Ce condiție trebuie să îndeplinească obligatoriu...
×